Românii cu datorii la bănci, executați silit mai repede și fără a mai trece prin instanță. Avocat: „Am mari dubii că actul de justiție se va face în spiritul legii”

Cei vizați de noua prevedere sunt toți cei care au o datorie în general și sunt supuși executării silite, atât persoane fizice cât și firme. Astfel, de exemplu, este vorba despre persoanele care au un credit la o bancă, cei care au o mașină luată în leasing, persoanele care au un împrumut de la o persoană fizică sau cei care urmează să fie evacuați.

Pe scurt, orice executor judecătoresc va putea hotărî, singur, în biroul său, dacă încuviințează executarea silită a unui datornic, fără „filtrul” unei instanțe judecătorești, după intrarea în vigoare, la începutul acestei săptămâni, a modificării Codului de procedură civilă. Modificarea a fost inițiată de mai mulți deputați PSD și PC sub pretextul că instnațele sunt sufocate de astfel de dosare.

Până acum, băncile firmele sau persoanele fizice puteau cere executarea silită a unui datornic doar în instanță. Se adresa executorului care făcea o cerere la judecătorie care încuviința executare.

„Până acum creditorul – de exemplu o bancă sau o companie – se adresa executorului judecătoresc, iar executorul judecătoresc era obligat să facă cerere la judecătorie. Judecătoria emitea o încuviințare a începerii executării silite. Instanța putea să mai reducă din cererile de executare silită. Acum, executările nu mai ajung în instanță și sunt decise de executorul judecătoresc. Am mari dubii că actul de justiție se va face conform spiritului legal „, a declarat pentru gândul avocatul Adrian Cuculis, specializat în executări.

„La nici 2 ani de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, prin legea 138/2014 a fost modificată procedura prin care debitorii puteau măcar să se informeze asupra unor posibile cereri de încuviințare a executărilor silite. Pe scurt, nu mai este obligatorie încuviințarea executării silite, astfel încât nu veți mai putea identifica cererile de încuviințare a executărilor, iar singurul care va decide, în biroul său, dacă încuviințează executarea este executorul judecătoresc”, a comentat avocatul Adrian Cuculis.

Avocatul spune că numai în București și Ilfov sunt în prezent aproximativ 180.000 de persoane executate silit. Cei mai mulți dintre aceștia sunt datornici la bănci, între ceilalți creditori numărându-se societățile de leasing sau chiar Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). La nivel național, există 660.000 de români care au restanțe la creditele luate de la bănci și care riscă să intre în procedura executării silite. „Este vorba despre șoferii care au fost prinși fără rovinietă și care acum sunt executați silit de CNADNR, pentru că nu au plătit așa-numitul tarif de despăgubire, care a fost eliminat însă din lege. Tariful reprezintă contravaloarea taxei de drum pe un an”, a explicat avocatul.

CITEȘTE AICI LEGEA INTRATĂ ÎN VIGOARE

Prevederea, considerată neconstituțională

Legea privind modificarea Codului de Procedură Civilă a fost adoptată recent de Camera Deputaților, iar articolul care se referă la încuviințarea executării silite a titlurilor executorii este articolul 665.

Avocații specializați în executări spun că prevederea care se referă la modificarea articolului 665, privind încuviințarea executării silite a titlurilor executorii a mai fost introdusă în Codul de Procedură Civilă în 2006, însă a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională pe 31 martie 2009. În 2009 Curtea Constituțională a decis că modificarea legii încalcă principiul separației puterilor în stat, executorii judecătorești neputând fi asimilați magistraților și neputând fi la fel de independenți și de imparțiali ca aceștia.

„Conferirea unei asemenea competențe executorilor judecătorești, care nu fac parte din autoritatea judecătorească și a căror activitate se află sub coordonarea și controlul Ministerului Justiției, încalcă atât dispozițiile constituționale ale art.1 alin.(4), potrivit cărora „Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecatorească – în cadrul democrației constituționale”, cât și pe cele ale art.126 alin.(1), potrivit cărora „Justiția se realizează prin Inalta Curte de Casatie și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”, se arată în decizia CCR din martie 2009.

CITEȘTE AICI DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE DIN 2009

Articolul 665 din legea 138 prevede, printre altele, că cererea de executare silită se soluționează în maximum 3 zile de la înregistrarea ei.

„Executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților. Motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunțare”, se arată în articolul 665.

Pe de altă parte, cât privește situația din alte țări, avocații specializați în astfel de litigii spun că în Italia și Spania decizia executării silite trece prin instanță, așa cum era și la noi până săptămâna trecută.

Ce spun executorii judecătorești

În schimb, executorii judecătorești se apără și spun că atunci când vor hotărî asupra începerii executării silite a unei persoane vor lua în calcul aceleași considerente pe care le au în vedere și judecătorii în instanță.

„Când decidem avem în vedere exact aceleași rațiuni pe care le avea instanța: asupra caracterului de titlu executoriu al înscrisului și asupra creanței, dacă este certă, lichidă și exigibilă”, a declarat pentru strileprotv.ro Dorina Gonț, președintele Colegiului Executorilor de pe lângă Curtea de Apel București.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temperatura optimă în casă. La câte grade recomandă medicul specialist să setezi centrala termică pentru...
Vedeta din România pe care puțini și-o amintesc! Mama ei e disperată: fiica a renunțat...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Cum va reacționa Ucraina dacă Maia Sandu pierde alegerile și Republica Moldova intră sub controlul...
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar...
O profesoară de liceu riscă 15 ani după gratii după ce s-a aflat că avea...
RAPORT: Europenilor ar trebui să li se spună să-și facă provizii, în caz de război...
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!'...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
16 români sunt dați dispăruți în Spania, în urma inundațiilor! MAE verifică informațiile cu privire...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Care este valoarea celui mai mare IQ înregistrat în lume în 2024? Terence Tao deţine...
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Doliu național azi: Am primit, cu multă durere, vestea tragică! Patriarhul Daniel...
Cea mai bună omletă din lume. Rețeta care face furori peste tot
Club Colectiv, la un pas de o nouă tragedie, la 9 ani de la incendiul...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
VIDEO Mama Andreei Tonciu, despre infidelitatea soțului. Cum a aflat aceasta că a fost înșelată...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Oamenii de știință au aflat, în sfârșit, de ce betonul roman antic a rezistat mii...